de Paula Erizanu
În ultimele două decenii, artele vizuale din Republica Moldova s-au dezvoltat în medii tradiționale, ca pictura, sculptura sau cinematografia, dar s-au și extins în zona artelor conceptuale contemporane.
În arta conceptuală contemporană, s-a remarcat o mână de artiști, fiecare dintre ei cu o practică distinctivă.
A mers de-a lungul Republicii Moldova cu roaba… A transformat mămăliga în material artistic din care a confecționat medalii, jug, cască și nas de clovn (ca să nu cazi în nas, vorba lui)… A purtat costum cusut din torbe tipice piețelor moldovenești (înaintea colecțiilor casei de modă Celine), iar din pungi emblematice a mai replicat și Arcul de Triumf, simbol al Chișinăului. A vorbit despre secarea râurilor înainte ca acesta să devină un subiect care să intereseze presa. A creat animații și o arhivă de interviuri cu victime ale deportărilor staliniste… A recreat Kama Sutra din clește… E vorba de unul dintre cei mai inediți artiști contemporani din Republica Moldova — și din lume: Ghenadie Popescu (n. 1971).
Cu o autenticitate de neprețuit și o minte poetică rară, Ghenadie Popescu e un artist total, care lucrează în performance, sculptură, video și animație și merită mult mai multă recunoaștere atât în plan local, cât și internațional. A fost prezent în expoziții în România, Republica Moldova, Polonia, Olanda, Ungaria, Germania, Spania.
Recunoaștere mai mult internațională decât locală o are Pavel Brăila (n. 1971), care și-a prezentat lucrările la Documenta, Manifesta, precum și galerii și expoziții din Germania, România, Austria, Franța, SUA ș.a. Printre lucrările sale cele mai ingenioase se numără Primul Pașaport Moldovenesc European (2010), în care acesta a aplicat steluțele UE în jurul stemei Republicii Moldova de pe pașaportul moldovenesc care atunci era albastru (între timp, culoarea s-a schimbat în roșu). Ar mai fi de menționat documentarele sale care urmăresc viața cotidiană a Chișinăului, ansamblul de dans popular JOC, casele grandioase ale romilor de pe Dealul Baronului din Soroca, precum și seria de picturi Visele tatălui (2008). În 2019, Brăila a participat, prin CITIUS ALTIUS FORTIUS, o intervenție cu fumigene oranj, în cadrul unuia dintre protestele Stadionul este Republican, opunându-se vânzării terenului Ambasadei SUA.
Din aceeași generație cu Popescu și Brăila, dar premergător artistic, a fost artistul Marc Verlan (1963-2020), cunoscut și sub numele Marioca Fiul Ploii. Unul dintre cele mai memorabile performance-uri ale lui Verlan a fost o înmormântare pe care artistul i-a organizat-o unei păpuși Barbie fără un picior, găsită în stradă, în 1995. Adunând o procesiune de artiști, o orchestră, dar și un public confuz, Verlan și-a purtat nelipsitul drapel verde cu pisică neagră legănată într-o barcă și a și organizat un praznic, finanțat de Fundația Soros (și întrerupt de ploaie). Încă înainte de căderea URSS-ului, în 1989, Verlan a creat și o serie de portete îndrăznețe, ludice reprezentându-i pe Lenin alături de Buratino, echivalentul rusesc al lui Pinocchio.
Din tânara generație de artiști contemporani, Valeria Barbas devine una dintre cele mai active voci în zona artei cu mesaj social. Una dintre cele mai recente și puternice inițiative ale sale, InterZction, a fost un protest în pasajul subteran de la intersecția dintre strada Kîiv și bulevardul Moscova din Chișinău, în care se regăsesc LED-uri cu peisaje din cele două capitale aflate acum în război. Intervenția lui Barbas a fost ca sunetele sirenelor și bombardamentelor din Kîiv să răsune în pasaj, în timp ce artista s-a postat ca țintă în fața mulajelor de arme folosite în luptă pe care le-a atașat LED-urilor. Artista nu e la primul său protest artistic. În una dintre cele mai creative inițiative ale sale, Claximphonie (2013-4), Barbas a dirijat claxoanele mașinilor, ca mesaj împotriva aglomerării și poluării capitalei.
Intervențiile în spațiul public sunt și principala preocupare a lui Vladimir US, cunoscut nu doar ca artist, ci și ca organizator cultural, prin ONG-ul Oberliht. Una dintre acțiunile cele mai memorabile ale lui US o constituie inițiativa bd. Ștefan cel Mare (2011), de a afișa, pe tăblițe la intersecția cu strada Pușkin, toate numele bulevardului Ștefan cel Mare din secolul 19 încoace.
Din categoria de artiști cu spirit organizatoric face parte și Ștefan Rusu, unul dintre fondatorii KSAK (Centrul de Artă Contemporană din Chișinău, finanțat de Fundația Soros). Una dintre lucrările cele mai vizibile ale lui Rusu e Apartamentul Deschis, o replică a chioșcurilor, balcoanelor și anexelor care s-au construit în Chișinău (și, de altfel, în tot spațiul urban post-sovietic) în anii 90, pentru a extinde apartamentele din blocurile socialiste. Între timp, Apartamentul Deschis a devenit și un spațiu pentru ocazionale evenimente, precum discuții, petreceri sau filme în aer liber, în mare organizate prin organizația lui Vladimir US, Oberliht.
O altă intervenție memorabilă, La Datorie, aparține artistului Ștefan Eșanu, care a recreat volumul real al unui miliard de dolari, din hârtii albe care au înlocuit bancnote de 100 de dolari fiecare, cu referință la scandalul politic prin care în 2014 s-a furat un miliard de dolari prin scheme care au implicat companii din Marea Britanie, Malta și Hong Kong și conturi bancare letone, care au dus la falimentarea a trei bănci din Republica Moldova. Altfel, Eșanu e dedicat practicii picturii, realizând în special portrete neo-expresioniste.
Pe lângă acești artiști, se conturează și o nouă generație de pictori și sculptori contemporani. Expoziția Soare în Moldova, curatoriată de Alexandra Mihalaș la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși din Chișinău în februarie 2022, a adus în prim plan o diversitate extraordinară de nume noi, multe activând în afara granițelor Republicii Moldova, în diasporă: sculptorul Mihail Botnari, care reinventează tradiția clasică prin detalii surprinzătoare, pictorița Valeria Glibiciuc, care mixează practici ilustrative cu elemente suprarealiste și expresioniste, Tania Arsher sau Daniel Cauia, cu tablourile lor neosimboliste, neo-expresioniștii Mihaela Dreglea, Daria Lupan sau Valentin Pascari, artiștii de linogravuri Cristina Buga și Dmitri Șibaev, suprarealistul Victor Covaliuc, Ana Costov, cu lucrările sale abstracte, pline de vitalitate. Pe lângă aceștia, Valeria Duca creează portrete hyperrealiste, iar Victor Ciobanu surprinde, într-o serie de acuarele reprezentative, delăsarea arhitecturală a Chișinăului din ultimii ani. În zona picturii decorative se regăsesc și artistele Vasiluța Vasilache și Cezara Kolesnik.
Cinematografia moldovenească nu duce nici ea lipsă de talent, ci de finanțare. În rezultat, aceasta e marcată mai degrabă de scurtmetraje decât de lung metraje. În rândul cineaștilor cu experiență se numără Igor Cobîleanski, Viorica Meșină, Sergiu Prodan, Leontina Vatamanu. Din noua generație, unul dintre succesele răsunătoare recente îi aparține Olgăi Lucovnica, căreia i-a fost decernat în 2021 premiul Ursul de Aur la Berlinale pentru scurtmetraje cu documentarul său despre abuz sexual, Nanu Tudor. Formatoare pentru Lucovnica, dar și pentru câteva generații de artiști tineri este cursul de film al lui Vlad Druc la Academia de Arte a Moldovei, ale căror filme de licență pot fi găsite pe canalul său de Youtube. Pe lângă Lucovnica, este de remarcat regizorul Ion Borș, a cărui comedie neagră din războiul transnitrean CARBON a câștigat premiul WIP Europa a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian în 2021, iar în 2022 s-a calificat în competiția oficială New Directors a aceluiași festival. Alte nume promițătoare sunt Lucian Spătaru, autorul filmului A Small Country With a Big Heart (2022), documentar despre răspunsul Moldovei la războiul din Ucraina și deschiderea față de refugiați, Lucia Lupu și Călin Laur, care readuc lumea satului moldovenesc în cinematografie, Diana Vlas, care a realizat scurtmetrajul despre migrație Dor de casă (2020), Dana Miron, autoarea documentarului Vive la Femme (2022), care abordează rolul femeii în URSS. Din cauza finanțării precare în cinematografie, talentele regizorale se refugiază adesea în publicitate, cum a fost cazul lui Viorel Mardare, al cărui clip despre fructele din Moldova realizat în cadrul Atelierului Sergiu Prodan a devenit viral. Din aceeași generație cu Mardare e și Eugen Damaschin, autorul filmului Beautiful Corruption (2018).