de Paula Erizanu
Scriitoarea italiană Elena Ferrante zicea într-un interviu că o carte e produsul a două comunități: comunitatea de scriitori contemporani și clasici, care au contribuit la tradiția pe care se construiește stilul unui autor, și comunitatea imediată, din jurul autorului, pe care acesta o transpune pe hârtie sau ecran.
Tinerii scriitori originari din Republica Moldova sunt parte a comunității literare române, atât la nivel lingvistic, cât și la nivel social, în special datorită social media, a pieții de carte și a evenimentelor literare care reunesc scriitori de pe ambele maluri de Prut.
În poezie în mod special, această comunitate s-a format prin școli de vară și cenacluri — o tradiție românească de creare a comunităților de scriitori, prin care grupuri de tineri care se întâlnesc în mod regulat pentru a-și citi și critica propria literatură, ghidați de scriitori afirmați. Prin școala de vară de la Râșca, România, a poetului Adrian Urmanov de la mijlocul anilor 2000, dar și prin conversațiile sale private, acesta i-a format pe Hose Pablo, poetul și filosoful Alex Cosmescu, care aplică principii ale fenomenologiei în felul în care transpune experiența cotidiană în poezie, pe Andrei Gamarț, stabilit acum la București și care azi se dedică mai mult graficii de carte și picturii. Aceștia au fost parte și din grupul Human Zone, care, alături de alți poeți, precum Aurelia Borzin, de la revista literară Clipa, frecventau întâlnirile cenaclului Club Literar din Chișinău, coordonat de Dumitru Crudu și Nicolae Popa. După Club Literar, Crudu a mai organizat cenaclurile Vlad Ioviță și Noii Barbari, precum și școli de vară la Orheiul Vechi, unde mi-am cunoscut și eu colegii de generație: printre aceștia, Ion Buzu, Victor Țvetov, a căror temă recurentă (dar nu exclusivă) e, la fel ca în cazul lui Hose Pablo, precaritatea, Cristina Dicusar, care se afirmă atât ca poetă, cât și în calitate de critic literar al propriei generații, dar și pe poetele și prozatoarele Irina Bruma și Ana Donțu sau pe poetul Anatol Grosu, care s-au format la cenaclul Zona Nouă din Sibiu, sub îndrumarea poetului Radu Vancu, sau pe Carolina Vozian, care și-a continuat formarea și activitatea în cadrul grupului Literatură și Feminism și a comunității din jurul său din București. Astăzi, sunt active două cenacluri, cel al lui Dumitru Crudu și Republica, al lui Moni Stănilă, la care participă sau au participat poeții intimiști, confesivi Veronica Ștefăneț, Anastasia Palii, Artur Cojocaru, Artiom Oleacu, Augustina Visan sau Rodica Gotca, sau Dan Negară, cu versuri care amestecă impresii despre viața la țară cu semne ale modernității. Ar mai fi de menționat poeta Aura Maru (proaspătă doctorandă în SUA, la prestigioasa universitate Berkeley), care a lucrat ghidată de Emilian Galaicu-Păun. Cu studii în litere la Brașov, Dumitru Fanfarov combină rap-ul cu poezia politică. Cătălina Bălan, Elena Chilari sunt alte câteva voci poetice basarabene distinctive, stabilite în România. La ceva distanță de cenacluri, Ronin Terente activează în zona poeziei performance.
Mulți dintre acești poeți se regăsesc în antologiile generaționale: Cine nu e mângâiat nu există. Antologia generației 2000, (Cartier, 2021) coordonată de Alex Cosmescu și Anastasia Gavrilovici, și în volumele Antologie de Poezie Tânără din Basarabia (Arc, 2020) sau Poezia BASA (Arc, 2019), coordonate de Lucia Țurcanu.
Dacă cenaclurile par îndeosebi de fertile poeziei, atunci proza are nevoie de mai multă încăpățânare, disciplină și timp petrecut solo. Printre cei mai interesanți colegi de generație se numără Emanuela Iurkin, cu romanul său autentic și emoționant Câinele de bronz, Alexandru Bordian, care readuce experimentul și absurdul în proza politică și istorică contemporană prin romanele sale Casa mai multor primăveri și Casa Inglezi, Valentina Șcerbani, cu romanul său poetic Orașul promis, Irina Bruma, cu proza sa cântărită la milimetru în Perfect nemulțumită, Dinu Guțu, cu Intervenția, un roman despre ultrași, și Perestroika Boys, despre Chișinăul anilor 2000, Sașa Zare (pseudonim), cu romanul queer Dezrădăcinare.
Dar pentru a vă face o primă impresie, reiau, mai jos, câteva versuri și fraze semnate de câțiva dintre acești tineri scriitori.
acum trebuie să tai totul. la sânge.
frica dispare și dacă te gândești la altceva. frica se supără atunci și se face tot mai mică și pleacă și e aproape umană când se îndepărtează –
dar o face numai ca să revină apoi, de fiecare dată când încep să fiu clar și luminos înăuntru și atunci stric totul –
am nevoie numai de un loc mic, undeva, pe marginea unei faleze, să mă așez, să privesc în jos și toate să fie egale –
toți aplaudă când scot cărți, unde
este faima mea, mă întreb. lucrez în
supermarker 14 ore pe zi, dar
încă nu văd să intre cumpărătorii
să facă poze cu mine
Postere de Sandul și Ana Vasina
Stratul de praf de pe teancul cu reviste glamour, liderul politic democrat îmi zâmbeşte de pe copertă îmbrăţişându-şi fiica adolescentă care râde cu toată gura. Duioasă scenă de familie. Riduri autentice şi puţin photoshop de impresie. Ca semnele bucuriei să fie adevărate, liderii trebuie să pozeze alături de cei pe care îi iubesc. E regula care funcţionează. După geam muncitorii fixează câine-câineşte ultimele pietre de pavaj care vor rezista până la primele ploi. Trag din ţigări, dar chiştoacele nu pot ţine de cald. Nici supradoza de cofeină, nici tăriile, nici frazele celebre din cărţile ori filmele care merită. Când îşi vorbesc, aburii din gurile lor amestecaţi cu fumul se destramă în aer precum gândurile mele despre tine. Se succed fără nicio pauză. Gerul de aseară a înclinat crizantemele de la intrare într-un gest forţat de supunere. Până la zăpadă mai e mult. Pare că liniştea e acolo. Nu se poate şti. Și așa, mai tragem de timp cu o iluzie sau alta.
un capitol cu numele love quarantine şi
tatăl meu intră în cameră,
mă trage într-o parte şi îmi spune în şoaptă:
„o altă găină, golită pe dinăuntru de măruntaie,
moartă, într-un sac ascuns în hambar,
să nu se ştie despre ea căci e întărită de 2 zile”.
Nu a rămas decât să se adeverească cea din urmă, pe care mama i-o spunea după fiecare discuție în contradictoriu, în care se vedea nevoită să capituleze, dar nu înainte de a mai împunge o dată: nimic nu îți doresc în viața asta mai mult decât să ai o fiică exact ca tine!
Poate că fix acesta este şi motivul pentru care tot amână să facă copii.
toate argumentele să arunc borcane de la geam
să cad pe jos să fac isterie
dar singura dată când am dat cu pumnul în perete
am nimerit peste întrerupător
și lumina care a țâșnit din bec
m-a făcut să-mi fie rușine
Jan Krasovski locuia în alt oraș. Acolo avea un apartament curat. Părinții lui mergeau la concerte în haine îngrijite. I-am întâlnit în autobuz. Vorbeau politicos cu mine.
Casa în care te muți simte ce boli porți cu tine.
Casa în care dormi e un monstru care îți mângâie oasele.
Casa în care bei te pune să-i arborezi drapelul, așa cum îl punea pe smintitul care a locuit acolo înainte de tine.
Casa în care nu iubești se înveninează și ucide. Încet. Încet. Te înghite. Și de nu-ți hrănești casa cu zahăr, ea îți umple gura cu sare.
Casa care te surprinde dezgolit, desfigurat, iritat, îți vede angoasele, părul răvășit și unghiile aspre. Dacă ea, casa, ar fotografia grimasele tale, ai descoperi fața unui ucigaș.
Casa îți măsoară febra și îți veghează somnul alert.
Casa decide când să te facă orb și sărac.
Casa știe cât de lungă o să-ți fie tinerețea.
Casa, într-o bună zi, se hotărăște să moară, iar pe tine te îneacă în marinată de Porto.”
încât artiom cel mic a căzut din buzunar
artiom cel mic s-a pălit de colţul mesei
artiom cel mic s-a pălit de piciorul de fier
de podea
Artiom cel mare a simţit toate durerile celor 3 comoţii instant
artiom cel mic îşi şterge fruntea de sudoare
mai nou, bem pe la casele noastre.
Stăm chitiţi în bucătăria sovietică şi întindem dovleacul din conservă pe pîine,
aşa e cînd te naşti în cea mai săracă ţară din europa –
îţi umpli mațul cu ce ai, să simţi că nu mai e loc şi pentru foame.
Paula Erizanu este jurnalistă și scriitoare, autoare a romanului istoric feminist „Ard pădurile” (Editura Cartier, 2021) și coordonatoare a antologiilor „Un secol de poezie română scrisă de femei”, împreună cu Alina Purcaru (Cartier 2019-2021).
* Părerile exprimate în acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția Institutului Cultural Român, ci exclusiv opiniile autorului care semnează materialul.