de Iulian Fruntașu

Conceptul de economie creativă este relativ nou și în continuă evoluție, însă putem afirma cu tărie că industriile creative se referă la activitățile economice care sunt preocupate de generarea sau utilizarea cunoștințelor și informației. Acestea angajează oameni cu înaltă calificare, creând „economia cunoașterii” care dezvoltă produse noi și servicii inovatoare. În linii mari, totul ce nu poate supus automatizării ține, într-un fel sau altul, de industria creativă care folosește abilitățile și talentele artistice, conferind valoare și altor industrii prin design, publicitate și brand-ing.

Industria creativă este una dintre cele mai dinamice din Republica Moldova, cu un potențial extraordinar, însă complicat de analizat statistic din motive legate de colectarea incompletă a datelor și diverse metodologii utilizate. Una dintre caracteristicile sale principale este conexiunea cu industria IT. Sprijinul puternic al guvernului pentru aceasta au determinat un volum mare al exporturilor de servicii IT, ajungând la 164 milioane USD în 2018, o creștere de 40% față de 2017 și o creștere de 40 de ori față de 2005. 

Pe piață sunt peste 2.070 de companii, majoritatea IMM-uri înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice, angajând în medie 7 persoane per firmă. Angajații, în mare, sunt parte tineri profesioniști, cu salarii decente, reprezentând astfel o alternativă atractivă migrațiune – un fenomen care afectează economia și societatea moldovenească per ansamblu.

Analizând sub-sectoarele companiilor industriei creative, cifrele de afaceri și vânzări/per angajat (Anexa 1), constatăm că numărul de companii a rămas aproximativ același, în ciuda încetinirii economice globale din cauza pandemiei Covid-19, fapt care indică o anumită reziliență a industriei. Cu toate acestea, anumite sub-sectoare au suferit disproporționat mai mult – cele care implică angajarea fizică a unui număr mare de consumatori, cum ar fi vizitatorii de muzee, amatorii de muzică live, sau iubitorii de cinema. În alte sectoare, precum editarea de jocuri pe calculator sau fotografia, numărul companiilor a crescut.

După cum se poate observa, cifra de afaceri nu a scăzut substanțial în perioada examinată, totuși unele sub-sectoare precum activitățile de editare a jocurilor pe calculator au înregistrat o creștere semnificativă.

În același timp, dacă analizăm comparativ contribuția industriilor creative la exportul total de mărfuri al țării, folosind nouă țări din Europa de Est și de Sud-Est (Anexa 2), atunci situația Republicii Moldova este sumbră, indicând un nivel foarte scăzut al prezenței industriilor creative în structura exporturilor. Din perspectiva pozitivă, totuși, aceasta poate fi considerat și o oportunitate neexplorată deocamdată.

Moldova are un bazin impresionant de talente de creatori, majoritatea tineri. Peste 13 000 de oameni au locuri de muncă în industria creativă. Însă numărul celor care oferă servicii este mult mai mare, inclusiv liber profesioniști. Peste 3 000 de fotografi, designeri grafici 2D și 3D și ilustratori, ingineri de sunet, reprezentanți de post-producție și rețele sociale, copywriteri și specialiști în voice-over sunt înregistrați pe platforme precum Upwork, Fiver și Guru.com Peopleperhour.com, Freelancer.com, skyword.com, Dribble.com și alte platforme internaționale. Ei lucrează pe cont propriu și își oferă serviciile atât clienților locali, cât și internaționali.

Guvernul nu are suficiente resurse pentru a sprijini industriile creative, însă este deschis parteneriatelor cu donatori străini care vin cu expertiza în domeniu și sprijin financiar. Există mai multe inițiative importante în acest context, dar le menționăm aici doar câteva. Asociația Companiilor de Industrii Creative (COR), lansată în 2017, care reprezintă în principal agenții de creație și marketing, design grafic, companii de arhitectură, case de producție video și de închiriere, studiouri de sound design, producție muzicală și animație. COR administrează, în parteneriat cu Academia de Arte, Centrul de industrii creative Artcor, care este un hub în domeniu, oferind acces la tehnologiile de ultimă oră, un spațiu de lucru în comun, oportunități de formare și un ecosistem dinamic pentru industria serviciilor creative din Moldova. De asemenea, este fundamental Mediacor – un centru de producție media digitală, deschis în 2021 artiștilor și companiilor care doresc să-și implementeze ideile în domeniul respectiv. COR, Artcor și Mediacor reprezintă temelia ecosistemului industriilor creative în formare în Republica Moldova. 

Comunitatea donatorilor, reprezentată în particular de USAID și Suedia, este esențială pentru înființarea și susținerea industriilor creative în Moldova, atât în ​​ceea ce privește expertiza internațională pentru a ajuta Ministerul Culturii și alte instituții în elaborarea și implementarea politicilor în domeniu, cât și susținerea inițiativele menționate mai sus, precum Artcor și Mediacor.

clădire Artcor

De asemenea, în mod tradițional, România ajută Moldova în conservarea moștenirii culturale a țării, atât material, precum renovarea instituțiilor culturale, cum ar fi Muzeul Național de Arte, cât și prin susținerea diferitor festivaluri. includerea în lista reprezentativă UNESCO a dosarelor comune, sprijinul pentru elaborarea legilor în domeniul culturii (legea monumentelor istorice, legea instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte), acordarea de suport tehnic pentru formarea specialiștilor în patrimoniu și restaurare, etc. 

Deși autoritățile centrale și locale sunt tot mai implicate din perspectiva politicilor publice în domeniu, sunt necesare mai multe acțiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ adecvat și pentru a oferi stimulentele necesare în vederea creșterii exportului industriilor creative, precum ar fi, printre altele, extinderea impozitului, beneficiilor și stimulentelor sectorului IT asupra industriilor creative, în special impozitul unic în valoare de 7% sau abrogarea Legii privind reglementarea repatrierii fondurilor, bunurilor și serviciilor din tranzacțiile economice externe nr. 1466-XIII din 29.01.98 pentru a consolida potențialul de export a industriei editoriale. 

Una dintre evoluțiile pozitive recente este înființarea a trei noi specialități la 4 universități din țară pentru admiterea în 2022: game design, animație și producție multimedia. O altă evoluție pozitivă care demonstrează o schimbare în gândirea factorilor de decizie în domeniu este emiterea voucherelor „culturale” pentru tineri, care este un bilet digital netransferabil, cu echivalent monetar, care asigură accesul la servicii și produse culturale. 

Mediul artistic și cultural din Republica Moldova este vibrant și în în continuă dezvoltare, cu o recunoaștere internațională în domeniul muzicală, al artelor vizuale și spectacol. Caracteristica sa definitorie este legătura lingvistică și istorică cu România, doar printr-un accident istoric acestea fiind două entități separate. Faptul în cauză facilitează accesul artiștilor moldoveni la o piață comună de aproximativ 20 de milioane de locuitori. Muzicienii originari din Moldova sunt apreciați în România din cauza talentului și originalității lor, succesul lui Zdob și Zdub la cel mai recent concurs Eurovision din 2022 demonstrând teza în cauză. De asemenea, producția video pentru piața din România este semnificativă, precum și producția editorială. 

Având un sector IT puternic, cel mai ieftin internet din Europa de Est și de Sud-Est (accesul la internet costă în regiune în medie 1,67 USD per 1 GB, cel mai ieftin internet este în Moldova (0,26 USD), iar cel mai scump este în Grecia (5,3 USD), preconizatul impozit unic de 7%, specialitățile noi în game design, animație și producție multimedia la 4 universități din țară, platformele existente Artcor și Mediacor care asigură infrastructura necesară pentru a demara orice întreprindere din sector, Republica Moldova oferă oportunități serioase de investiții străine în domeniul industriilor creative. 

Anexa 1. 

   202020192018201720162015
158.11Activități de editare a cărților115.106.299584.29680.171.733381.77093.283.508431.86899.680.287483.885113.840.354494.958144.238.049434.452
258.12Editarea de ghiduri4.219.361602.7663.470.307315.482
9.306.297290.822
8.759.892230.523
5.277.755155.228
10.511.041291973
358.14Reviste și activități de editare periodică43.928.009249.591
48.785.208197.51149.918.377
196.529
55.824.866
202.264
58.774.014
188.378
42.268.868
185.390
458.19Alte activități de editare20.141.414347.26627.257.571267.23126.471.396245.10628.315.779244.10245.493.105332.06645.090.639324.393
558.21Activități de editare a jocurilor pe calculator250.450.691772.99640.407.013348.33650.891.493290.80922.260.693210.00719.120.799203.41353.930.681642.032
659.11Activități de productie cinematografica, video si de televiziune53.971.862329.09796.290.208460.71944.807.829260.51156.190.671303.733145.322.710254.061135.105.244209.465
759.12Activitati de post-productie de film, video si televiziune,31.592.710471.53315.279.463363.79712.121.110336.69810.888.916320.26214.388.007575.52014.324.454682.117
859.13Activități de distribuție de filme, videoclipuri și programe de televiziune12.832.030802.00271.204.208962.21971.293.473636.54987.502.080723.15863.428.610519.907
61.437.073423.704
959.20Activități de înregistrare audio și activități de editare muzicală253.41823.0388.872.447181.07016.715.414723.15819.018.779271.69718.006.817145.21633.354.327277.953
1060.10Activităti de radiodifuziune23.354.210186.83427.534.408192.54828.912.697192.75125.828.281204.98623.500.588171.53731.248.424184.902
1160.20 Activitati de productie si difuzare de programe de televiziune158.473.531122.279220.717.770147.736141.703.07394.406153.948.37186.68389.844.94978.742117.277.798
92.417
1263.91Activitățile agențiilor de presă11.931.103175.4575.837.21176.8055.600.50872.7345.711.312132.8215.242.343109.21518.708.398296.959
1371.11Activitati de arhitectura246.655.650194.831264.552.649180.582277.388.565171.12285.708.578166.886235.988.041133.704235.576.585130.658
1473.11Activitati de agentie de publicitate1.283.955.401768.375

1.426.886.318

701.173
1.366.871.526

668.070
1.257.065.467

582.784
1.205.925.694
655.038
987.630.168
522.003
1573.12Servicii de reprezentare media67.754.898426.13198.259.317461.31181.628.071398.18694.234.564422.577125.096.402525.615147.165.628595.812
1674.10Activitati specializate de design118.038.087238.461
148.137.023291.608
91.268.528251.428
73.002.433244.975
48.074.767209.933
49.178.218273.212
1774.20Activitati fotografice 13.592.98497.79114.250.04176.20314.972.60894.16711.096.54877.0596.529.85751.0156.686.30348.805
1885.52Educație artistică (muzică, teatru, coregrafie, arte plastice și altele.2.854.64660.7376.715.018129.1356.277.140196.1614.113.672137.1224.647.564149.9212.253.883102.449
1990.01Activități de performanță artistică (spectacole)96.898.32752.748116.047.07660.37887.211.70544.29281.515.38839.88064.875.06632.83254.096.23727.657
2090.02Activități de sprijin pentru performanță artistică (spectacole)33.087.661119.450
92.543.427307.453
85.551.274248.696
60.917.371177.085
50.396.726157.983
40.577.151141.384
2190.03Activitati de creatie artistica10.313.506112.103


5.834.275
216.084
8.024.745
250.773
4.140.521
180.023
4.238.748
163.029
4.125.770
103.144
2290.04Managementul sălilor de spectacol149.606#DIV/0!

0
0
1.198.798
1.198.798
 #DIV/0!222.100111.050 #DIV/0!
Total in MDL2.599.555.4042.819.052.6912.571.418.1352.445.724.4692.348.235.0162.234.784.939
Total in USD150.176.511160.446.937146.938.179139.755.684134.184.858127.701.997

Sursa: Chemonics Group, contractat de USAID, iunie 2022.

Anexa 2. 

Contribuția industriilor creative la totalul exportului de bunuri a țării:
 201620172018201920202021Growth, 2021/2016, p.p.
EU – 270.58%0.53%0.51%0.49%0.48%0.45%-0.13%
Bulgaria0.21%0.15%0.22%0.30%0.33%0.24%0.03%
Czechia1.14%1.40%1.10%1.00%1.01%0.84%-0.30%
Estonia1.02%0.79%0.69%0.68%0.58%0.48%-0.54%
Croatia0.51%0.46%0.47%0.44%0.41%0.38%-0.14%
Latvia1.10%1.01%0.94%0.98%0.96%0.90%-0.19%
Lithuania0.52%0.41%0.45%0.40%0.40%0.39%-0.13%
Romania0.16%0.14%0.19%0.20%0.19%0.16%0.00%
Slovenia0.57%0.52%0.50%0.50%0.46%0.40%-0.17%
Slovakia0.32%0.28%0.29%0.30%0.28%0.28%-0.04%
Moldova0.05%0.05%0.06%0.06%0.06%0.06%0.01%

Sursa: Eurostat.