Kolxoz este un colectiv Tiraspol-Praga-Chișinău care lucrează în interiorul ciclului de producție culturală – de la cercetare, creație și replicare la distribuție, formulare teoretică și prezentare. Transformând fiecare etapă a acestui proces într-o luptă partizană pentru autonomia percepțiilor.

În centrul practicii lui Kolxoz se află credința în potențialitatea radicală a materiei tipărite de a crea o platformă pentru auto-reflecție și conversație socio-politică. Pe lângă autopublicare, Kolxoz lucrează cu crearea de situații și locuri de activare: edituri temporare și centre de distribuție, studiouri deschise și spații sociale, cum ar fi cafenele sau biblioteci. Cercetările lor actuale se concentrează pe metodologiile de facilitare a colaborării și folosesc adesea tehnologii ușor disponibile sau defuncte.

Mai multe informații sunt disponibile aici.