de Paula Erizanu
Odată cu democratizarea tehnologică a fotografiei, a explodat numărul de fotografi în toată lumea, inclusiv în Republica Moldova. Deci o listă exhaustivă a tuturor celor care au făcut din fotografie o pasiune sau o sursă de venit ar fi imposibilă. Voi încerca însă să remarc câteva direcții principale pe care le-a luat fotografia moldovenească în ultimii ani: fotografie documentară și chiar de arhivă, pe de o parte, și fotografie de detaliu, de călătorie și de modă, de cealaltă parte.
După influența formatoare pe care au exercitat-o, doi fotografi pot fi văzuți ca poli principali ai celor două direcții: Nicolae Pojoga, cel care a surprins Revoluția Română în 1989, precum și războaiele din Nagorno-Karabakh și Transnistria în 1992, de partea fotografiei documentare și de arhivă, și Roman Rybaleov, notoriu în special pentru pictorialele sale suprarealiste realizate în colaborare cu reviste glossy locale.
Dacă Pojoga a format promoții de regizori și fotografi predând la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Rybaleov și-a lăsat amprenta, lansându-și propria școală de fotografie, privată. Prin influențe directe sau afinități, aceștia au marcat fotografia contemporană moldovenească, deși, firește, nu toți fotografii tineri au fost formați de aceștia.
În afară de Pojoga și Rybaleov, între seniorii fotografiei moldovenești se mai numără Anatolie Poiată, pasionat de fotografia cotidianului, a la Cartier-Bresson, Mihai Potârniche, cel care a stilizat satul moldovenesc, Nicolae Răileanu, care a surprins portrete ale scriitorilor și artiștilor moldoveni.
Începând cu fotojurnalism pentru publicații locale, din noua generație de fotografi documentari s-au evidențiat Ramin Mazur și Mihail Kalarashan, ambii născuți pe malul stâng al Nistrului și pasionați de capturi ale vieții cotidiene din Republica Moldova.
Printre cele mai interesante proiecte ale lui Mazur se numără Carnaval rural, o serie de fotografii care documentează, fără să romantizeze, felul în care se păstrează și se schimbă tradiția malanka în sate din Ucraina, Republica Moldova și România.
Dintre lucrările lui Kalarashan, unul dintre cele mai importante, Rada, prezintă, în culori calde și cu un optimism neașteptat, viața unei mame singure, refugiate din Donbas într-un sat de munte din vestul Ucrainei.
Alături de Mazur și Kalarashan, Anton Polyakov, fotograf care radiografiază în special viața și ‘antropologia vizuală’ a Transnistriei. Pe lângă fotografie documentară, Mazur și Polyakov mai experimentează și în zona fotografiei conceptuale.
Un moment de cotitură în istoria fotografiei moldovenești l-a constituit găsirea, în 2016, a arhivelor lui Zaharia Cușnir, fotograf amator care a surprins, în portrete de o spontaneitate ieșită din comun, oamenii satului moldovenesc din anii 50-70. Această descoperire, datorată lui Victor Galușca și a profesorului său Nicolae Pojoga, și materializată în albumul Lumea lui Zaharia, precum și câteva expoziții în România și Republica Moldova, dar și o serie de articole în presa locală și internațională, a stârnit interesul public pentru fotografia de arhivă. Inspirat de fotografiile lui Cușnir, Victor Organ, absolvent și el al Academiei de Arte, a curatoriat o perioadă fotografiile de la Agenția Națională a Arhivelor, promovându-le și în presă, și lansând apoi inițiativa privată Rama albastră, dedicată fotografiilor istorice de familie; totodată, acesta a realizat și o serie de portrete alb-negru ale tinerilor în stilul anilor 50-60, pe străzile Chișinăului.
O celebrare a lumii satului se observă în fotografiile Nataliei Gârbu, ale Luciei Lupu și ale lui Ștefan Susai, fotograf din România care și-a dedicat ultimii ani radiografiei satului moldovenesc. Dacă Lupu prinde mai degrabă partea romantică a satului ca spațiu mai aproape de natură, Gârbu și Susai mizează adesea pe umor. În cazul lui Gârbu, tehnica colajului o aduce pe artistă și în zona suprarealistă, cu elemente mistice sau din imaginarul sovietic — zonă explorată și de o altă tânără fotografă, Maria Guțu.
Portretele alb-negru cu tineri rămași acasă, copii, bătrâni, inclusiv zâne cu păr alb lung, ale Mariei Guțu, precum și cele ale Elenei Sirețanu, cu seriile sale de imagini despre cupluri tinere și fete-amazoane, aduc și o boare de punk în felul în care artistele surprind viața la sat sau în natură.
Dintre proiecte-concept se evidențiază și seria de fotografii cu obiecte abandonate în casele țărănești, de către moldovenii plecați la lucru peste hotare, de Aurel Cepoi. Până la acest proiect, Cepoi a realizat fotografii de călătorie în Kârgâsztan și Irak. Estetica lui stilizată e una mai apropiată celei a lui Roman Rybaleov.
Tot în zona stilizată, dar concentrată fie pe detaliu, fie pe portrete dark sau suprarealiste, se situează artista Victoria Viprada, care a realizat o populară expoziție multimedia despre atingere la Muzeul Național de Arte, precum și o carte-concept dedicată Chișinăului. O marcă suprarealistă pronunțată o are fotografa și pictorița Irina Lesik și fotograful Andrei Șușvaliuk.
Fotografia portret și de evenimente a înflorit în special în Chișinău în ultimii ani, constituind și o sursă de venit pentru mulți fotografi. S-au mai remarcat, ca portretiști, Nata Moraru (acum emigrată în Marea Britanie), Igor Schimbator, Sergiu Odainic, Alex Vdovichenko, Alex Iordache, care a surprins lucrătorii medicali în Covid, proiect amplasat într-o expoziție în fața Arcului de Triumf. Dar lista poate continua.