de Maria Ivanov
Necătând la faptul că dramaturgia nu este neapărat un gen literar foarte abordat de scriitorii din Republica Moldova avem, totuși, dramaturgi contemporani foarte importanți. Dintre ei se remarcă: Dumitru Crudu, Irina Nechit, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Nicolae Negru, Vlad Grecu. Ceea ce îi unește pe toți este traiectoria pe care au avut-o piesele lor. De fapt, este o caracteristă a întregii dramaturgii din Republica Moldova – trecerea de la absurd spre concret, spre un teatru document. Marea majoritate a dramaturgilor basarabeni, până în 2000, au scris piese inspirate din teatrul absurdului, așa cum veneau în dramaturgie din literatură și nu din teatru nemijlocit. Însă, după primele montări ale pieselor, au simțit că e nevoie de altceva, de un suflu nou și atunci au dat glas realității, au lăsat-o să își spună durerea și asta a prins imediat la public.
Dintre marile dureri transpuse în piese este, inevitabil, războiul. O temă întâlnită, de exemplu, la Irina Nechit în „Valsul tancurilor”, o piesă despre războiul ruso-moldovenesc din Transnistria, scrisă într-o manieră grotească, dar care își atinge obiectivul – dă o bună lecție de istorie și reliefează toată oroarea unui război, subliniind și problema lingvistică din Republica Moldova. O piesă în care moartea le impune tuturor protagoniștilor să vorbească limba română.
„Valsul tancurilor”, spectacol de Irina Nechit, regia Sandu Grecu.
Sursa foto: pagina oficială a teatrului „Satiricus” – https://satiricus.md/
Tot despre războiul de pe Nistru este și piesa lui Vlad Grecu „Do major cu Paula”, creație care a câștigat Premiul UNITEM pentru Cea mai bună piesă a anului 2015. Această comedie în două acte este scrisă din miezul tragediei, așa cum Vlad Grecu a participat în calitate de voluntar la acest război.
Într-o notă absolut dramatică, chiar tragică, a abordat acest subiect și Constantin Cheianu în piesa „Țara asta a uitat de noi”. El merge și mai departe și prezintă – pe lângă orgiile la care au fost supuși combatanții moldoveni, pe lângă vulnerabilitatea sistemului din Republica Moldova în fața Moscovei și a rezistenței soldaților moldoveni – și condiția actuală a veteranilor acelui război. Oameni cu meritele nerecunoscute până la capăt, rămași fără o răsplată demnă pentru lupta lor în numele patriei.
„Țara asta a uitat de noi”, spectacol de Constantin Cheianu, regia Alexandru Grecu.
Sursa foto: pagina oficială a teatrului „Satiricus”: https://satiricus.md/uploads/920/602922f375e55_+DSC_8101.JPG
Tot tragic este și tonul piesei „Fata cea mută a început să vorbească” de Dumitru Crudu. O dramatizare după o nuvelă apărută inițial în volumul de povestiri „Moartea unei veverițe”. Această operă dramatică este o parabolă despre război, care arată efectele acestuia pe termen lung în viața oamenilor. În centrul piesei se află o familie distrusă de război. O soție care rămâne la Bender și un soț care fuge la Chișinău și care nu se mai regăsesc. Și oare câte astfel de familii or mai fi?
Și la Val Butnaru întâlnim o parabolă, de astă dată una biblică, în piesa „Iosif și amanta sa”. Este un spectacol care conturează un personaj foarte viguros în jurul unei iubire tragice. Femeia fatală este foarte bine trasată și își duce jocul cu măiestrie până la capăt: este femeia capabilă să nenorocească chiar și un mare demnitar de la curtea faraonului.
„Iosif și amanta sa”, spectacol de Val Butnaru, regizat de Petru Vutcărău.
Sursa foto: UNIMEDIA – https://unimedia.info/ro/news/0ff1a2539bb189c4/teatrului-national-eugene-ionesco-te-invita-la-spectacolul-iosif-si-amanta-sa.html
Nicolae Negru nu a scris parabole, a scris însă despre realitate, parodiind-o. Piesa „Realitatea violetă” prezintă parodia vieții din teatrele basarabene. Autorul surprinde momente din repetițiile actorilor la un nou spectacol de teatru, arătând că, de fapt, nimic nu merge bine.
Revenind la realitatea transpusă în teatru, se cere a fi menționată încă o piesă de Constantin Cheianu: „MADE IN MOLDOVA”. Această piesă zguduie toate încheieturile sistemului osos prin recognoscibilitate. În momentul în care privim piesa, noi, cei din Republica Moldova, avem impresia că e despre unul dintre cunoscuții noștri, dacă nu chiar despre noi înșine. Recunoaștem tot – sistemul medical corupt, sistemul de învățământ corupt, fățărnicia, dorința de a părea mereu altceva decât suntem de fapt, recunoaștem indiferența părinților la nevoile adolescenților. Iar toate astea, într-un final, omoară.
Omoară speranțe și condiția emigranților moldoveni, care au devenit subiect pentru piesa „Oamenii nimănui” semnată de Dumitru Crudu. Această piesă continuă direcția fondată de Dumitru Crudu, Nicoleta Esinenco, Mihail Fusu și Luminița Țâcu în momentul în care au montat piesa „A șaptea kafana” și anume teatrul-document. Textul pentru „A șaptea kafana” a fost scris în baza mărturiilor date de fetele traficate din țările fostei Iugoslavii. Continuând direcția, Dumitru Crudu s-a întâlnit cu mai mulți emigranți reveniți acasă, care i-au oferit interviuri despre experiența muncii în afară. Astfel, toți protagoniștii piesei „Oamenii nimănui” sunt extrași din realitate. Tot piesă document este și „Scrisori către mama și tata” scrisă de același Dumitru Crudu în baza textelor compuse de copiii migranților moldoveni, rămași în grija unui singur părinte sau în grija bunicilor, în cadrul proiectului „Singur acasă”, fondat de Alina Țurcanu. Dramaturgul a continuat cu „Înainte și după fugă”, o piesă compusă din mărturiile refugiaților din Irak și Nagorno – Karabakh.
„Oamenii nimănui”, spectacol de Dumitru Crudu, regia Vitalie Drucec.
Sursa foto: ea.md – https://ea.md/emigrarea-spectacolul-acestei-saptamani-maratonul-tei-online-continua/
În aceeași cheie a fost realizată și cea mai recentă piesă coordonată de Dumitru Crudu – „Requiem pentru Bucea”, un spectacol la baza căruia au stat poeziile inspirate din realitatea imediată a războiului din Ucraina, scrise de poeți ucraineni, printre care Boris Gumeniuk, poetul ce luptă pe front, iar în pauze, în tranșee, scrie poezii despre ceea ce trăiește acolo. Spectacolul include și poezii despre același război semnate de poeții din România și Republica Moldova.
„Requiem pentru Bucea”, spectacol-manifest, coordonat de Dumitru Crudu, regizat de Luminița Țâcu și Mihai Fusu.
Sursă foto: fotografie personală.
Toate spectacolele menționate au fost jucate la teatrele din Republica Moldova, unele la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, altele la Teatrul Național „Eugene Ionesco” sau la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
În concluzie, putem afirma cu certitudine că dramaturgii din Republica Moldova sunt foarte atenți și receptivi la schimbările care au loc în societatea din care fac parte și răspund prompt. Ei nu lasă nimic să le scape, nici iubirile fatale, nici abuzul în serviciu, nici indiferența unor medici din spitalele de stat, nici emigrarea ori războiul, ei sunt alături pentru a spune lucrurilor pe nume.
* Părerile exprimate în acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția Institutului Cultural Român, ci exclusiv opiniile autorului care semnează materialul.