Interviu realizat de Victoria Cușnir
La debut de toamnă, soprana Valentina Nafornița venea la Chișinău pentru o ediție jubiliară a Festivalului „Maria Bieșu”. Alături de mezzosoprana Ramona Zaharia, baritonul Andrei Jilihovschi și tenorul Jonathan Tetelman, urma să ofere publicului de acasă un regal, producându-se strălucitor în Carmen de Georges Bizet. O distribuție fabuloasă, reușită cu implicarea activă a Valentinei, care a insistat mult ca rolul lui Don Jose să fie interpretat de Jonathan Tetelman. I-a verificat programul, a aflat disponibilitățile sale, s-a asigurat că va putea veni.
Victoria Cușnir: Ai zice că nu e Chișinăul miezul operei europene. Mereu ai putea opta în favoarea altei destinații. Și totuși, ai reușit!
Valentina Nafornița: Generația mea exact asta încearcă să schimbe. Este foarte important pentru noi să se întâmple la Chișinău evenimente de anvergură, să vină artiști de calibru să cânte în Moldova. Asta face și Marcel Lazar prin proiectul Moldo Crescendo, asta încerc și eu să fac de fiecare dată. Noi punem multă pasiune și am ajuns ca, pentru acest proiect, să fim invidiați de alți artiști, care și-ar fi dorit să fie acum la Chișinău, parte din acest spectacol.
Valentina Naforniță
Foto: Manfred Baumann
Victoria Cușnir: Dacă la capitolul soliști instrumentiști care au reușit să se impună pe marea scenă a lumii nu o ducem defel rău, cum stau lucrurile cu vocile de operă? Câte strălucesc afară și în ce măsură ar da prioritate unui eveniment de la Chișinău în defavoarea unuia de pe o scenă europeană, în caz de suprapunere?
Valentina Nafornița: Eu nu renunț la niciunul. Dar pentru mine e de o importanță vitală să vin să cânt acasă. Să fac aici tot ce aș putea face pe o mare scenă a lumii. Cea mai mare motivație a acestui efort e faptul că pot să inspir astfel tânără generație să creadă că totul este posibil. Multora le cad aripile, pierd crezul într-un rost, iar eu le pot da convingerea că pot reuși. În plus, contează mult când ai cântat pe aceiași scenă cu un nume mari, la tine acasă. De asta și insist pe invitați de valoare. Iar publicul trebuie să se poată bucura de spectacole de calitate, mai ales că acasă ai cu cine le face. Noi, cei binecuvântați cu șansa unei cariere internaționale, avem această datorie morală de a cânta cât mai des acasă. Dacă ai primit un dar al sorții, trebuie să și dai înapoi. Eu în asta cred cu tărie.
Victoria Cușnir: Cum e să construiești o carieră internațională în lumea operei când ești născut în Moldova?
Valentina Nafornița: Nu are nicio relevanță unde ești născut. Mi se pare că din contră, suntem avantajați de un soi de autenticitate care ne caracterizează. Azi publicul nu caută atât perfecțiunea, cât caută trăirea, emoția. Noi știm să o oferim într-un fel diferit, pornind de la felul în care suntem ca popor, caracter, simțire. Simplitatea, pasiunea, dragostea și forța de muncă ne fac relevanți.
Mimi în La Boheme Teatrul Național de Operă și Balet din Moldova
Victoria Cușnir: Îmi amintesc acum Concertele de Crăciun de la Viena, unde ai cântat, de fiecare dată, și colinde românești. Au fost momente intense.
Valentina Nafornița: Fiecare artist invitat este rugat să cânte și un colind al țării sale. În 2015 am cântat O ce veste minunată!, iar în 2018 La Betleem colo-n jos. Să vedeți reacția sălii, dar și pe cea a celebrului cor de copii din Viena, când cântau în limba română O ce veste minunată!. E un concert care adună cele mai fantastice voci. Pentru mine a fost un vis împlinit.
Victoria Cușnir: Dintr-o serie de multe visuri, presupun…
Valentina Nafornița: Posibil foarte multă lume nu știe, dar cel mai mare vis al meu a fost premiul de la Cardiff. E adevărat că aveam deja semnat pentru un an contractul cu Opera de Stat din Viena, în urma participării la un alt concurs care îl avusese în juriu pe directorul de atunci al Staatsoper. La vremea aceea eram chiar cea mai tânără artistă cu contract la Opera din Viena. Când m-am văzut semifinalistă la Cardiff, am fost profund marcată. În primul rând, nimeni din Moldova nu mai participase la acest concurs câștigat de nume grele, importante. Simplu fapt că am ajuns acolo era, pentru mine, un trofeu în sine.
Victoria Cușnir: La Cardiff ai câștigat Premiul Dame Joan Sutherland Audience Award și ai fost finalistă la categoria Lied. Ce schimbare semnificativă a adus BBC Cardiff Singer of the World în viața ta?
Valentina Nafornița: Cardiff m-a aruncat cam cu cinci ani înainte. Chiar dacă aveam deja un contract foarte bun semnat, dacă nu ar fi fost acest premiu, ar fi trebuit să muncesc pe rupte. Din punct de vedere al PR-ului cel puțin, m-a scutit de un efort titanic pe care ar fi trebuit să-l depun timp de câțiva ani. Sunt perfect conștientă de acest beneficiu. Peste noapte am devenit cunoscută în lumea operei. Dar acest concurs impune și o enormă responsabilitate. Multe voci au câștigat acest concurs, care are exact menirea de a scoate în prim-plan nume noi, dar despre multe dintre acestea nu se mai știe azi nimic. S-au pierdut cumva. Te plasează pe o poziție avantajoasă, însă tu trebuie să ai forța să te menții. Ideal ar fi să crești. Când ți se oferă multe din start, trebuie să le poți duce cu responsabilitate, atât umană, cât și profesională.
Victoria Cușnir: În ce măsură cariera depinde de artist în mod personal și a câta parte din reușită poate reveni circumstanțelor, agenților, directorilor de teatre, regizorilor, felului în care reușești să te poziționezi în raport cu colegii care-ți asigură o concurență acerbă?
Valentina Nafornița: Chiar nu știu cum să-ți răspund la această întrebare pentru a fi corectă. Eu știu una: niciodată nu mă opresc din muncă. Chiar și atunci când am avut un succes incredibil, a doua zi când m-am trezit prima întrebare pe care mi-am pus-o, a fost ce fac de acum încolo. Și răspunsul a fost mereu, să muncesc și mai mult. Nu-mi permit nicio pauză, în afara vacanțelor planificate. În rest, vorbim de muncă, de studiu intens, în proporție de 80%.
Valentina Naforniță în rolul Julietta din Romeo și Julieta, Maggio Musicale Fioretino
Foto: Michele Monasta
Victoria Cușnir: Prin urmare, dacă ai doza necesară de talent, restul îl face munca. Sau mai sunt și alte detalii care contează?
Valentina Nafornița: Nu, nu, nu… Contează la fel de mult oamenii care te înconjoară. Circumstanțele contează, dar… Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în traistă. Ai nevoie de un moment potrivit, loc și oameni, la fel potriviți. Toate trebuie să se alinieze perfect. Acum s-ar crede că sunt o norocoasă, dar nimeni nu știe cât efort am depus până la Cardiff. O jumătate de an am avut insomnii. Dormeam doar 2 ore ziua, noapte defel. Nu era vorba de o frică, dar eram atât de concentrată pe tot ceea ce trebuie să fac… Analizam intens fiecare detaliu. Îmi gândeam fiecare pas , fiecare gest, fiecare cuvânt pe care trebuia sa-l rostesc în scenă. Sau în interviuri. Nu mă solicita doar repertoriul. Eram conștientă că în afară de scenă, mai e și radio, mai e televiziune, e BBC. Oamenilor li se dau permanent șanse, însă nu știm întotdeauna să le valorificăm. Uneori chiar trecem pe alături fără să le conștientizăm.
Victoria Cușnir: Ți s-a întâmplat vreodată să nu mai vrei nimic?
Valentina Nafornița: O, da! Am avut repetiții în care auzeam, ca pe repeat, „nu e bine, nu e bine, nu e bine”. Și chestia asta mă demoraliza atât de mult! Dar, în același timp, mă și motiva enorm. Îmi ziceam, ca o moldoveancă hotărâtă ce sunt: lasă că vin eu mâine și-ți arăt că poate să fie bine, iar în final o să te cuceresc. Mi s-a întâmplat cu Zubin Mehta care, la început credeam că nu mă place, în fiecare zi îmi cerea mai mult, și mai mult. Plângeam, cântam și îi spuneam profesoarei că las totul și mă duc acasă. Nu mai voiam, nu mai rezistam, nu mai puteam. Și profesoara mi-a spus: „Mâine e o nouă zi, o nouă viață, o nouă șansă.” Iar a doua zi o luam de la capăt. Ca, într-un final, marele maestru Zubin Mehta să se lase cucerit!
* Părerile exprimate în acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția Institutului Cultural Român, ci exclusiv opiniile autorului care semnează materialul.