Interviu realizat de Iulian Fruntașu
Iulian Fruntașu: Sărbătorim 30 de ani de la formarea Trigon-ului. Este un prilej de a vorbi despre jazzul moldovenesc. Ești membru al formației, dar ai și proiectul tău. Anatol Ștefăneț a reușit să-i împace pe toți, iar Trigon-ul a devenit o școală frecventată de mai mulți muzicieni care au formațiile proprii acum. Care a fost parcursul tău?
Vali Boghean: Am aderat la Trigon în 2002, iar primul album a fost „Autumn Visit”. Anatol m-a găsit și m-a invitat. El a avut încredere în mine, chiar dacă nu aveam studii superioare muzicale în spate. Eu vin dintr-o familie de muzicieni, dar asta nu era suficient atunci. Trebuia să ai diplomă, talentul conta mai puțin pentru casta muzicală, care te putea desființa fără prea mare dificultate. Acum s-a ajuns la o democratizare a mediului: dacă ai talent, poți fi tânăr, fără studii, și să devii vedetă pe YouTube. Însă acum douăzeci de ani trebuia să ai viziune și încredere, ca Anatol, ca să oferi o asemenea șansă. Pentru el au contat nu atât diplomele, cât lucrurile pe care le puteam face pe scenă. Iar eu asta îmi doream: să fiu bun, să fiu primul, să ating virtuozitate în mânuirea mai multor instrumente muzicale. Anatol a știut nu doar cum să identifice persoane cu potențial artistic, ci și cum să le încadreze în formație, să pună în valoare talentele lor.
Importantă este chimia între persoanele care lucrează la un proiect, pornind de la premisa că nimeni nu este perfect. Au mai fost situații când ne-am burzuluit unul la altul, am avut ieșiri emoționale că de, suntem și noi oameni, dar nimeni niciodată nu a uitat de faptul că Trigon are un statut de unicat în muzica de aici, dar și din regiune, fiind o forță conceptualistă și deschizătoare de drumuri.
Anatol Ștefăneț și Vali Boghean
Iulian Fruntașu: Și cum s-a produs practic integrarea ta în Trigon?
Vali Boghean: A fost oportunitatea mea de a participa la cele mai mari festivaluri. Aceasta chiar este important pentru că mulți, unii chiar având talent indiscutabil, se blochează fie la nunți, fie la scenele locale, fără a evolua. Apoi, albumul „Autumn Visit” m-a făcut să conștientizez exigențele creației pe scene mari. Este un lucru fundamental pentru un artist – să iasă afară, în lume.
Iulian Fruntașu: Ești în continuare la Trigon, dar și ai formația ta. Pe undeva sunteți similari, pe undeva sunteți diferiți. Cum ai ajuns să-ți formezi formația proprie și care au fost motivele?
Vali Boghean: Nu avea niciun haz să fac un al doilea Trigon. Dar vorbeam de albumul „Autumn Visit” la care a participat un tătar din Crimeea, Enver Izmailov. Apoi am colaborat doi ani cu The Shin, o formație georgiană de jazz fusion, creată în Germania în 1998. În acest proiect au fost implicați mai mulți muzicieni din diferite țări și a reprezentat o experiență extraordinară pentru mine. Aș putea susține că mi-am luat masteratul în urma acestui proiect.
Indiscutabil, Trigon este fundamental, a reprezentat și continuă să reprezinte o experiență necesară, inclusiv grație conexiunii cu scenele internaționale de jazz. Dar eu mi-am dorit să dezvolt proiectul meu nu în contrapunere, ci în ideea de a explora niște zone mai puțin cunoscute, dincolo de granițele firești setate de formație pe parcursul anilor. Este o coexistență firească și dinamică a artiștilor, iar Anatol a știut dintotdeauna cum să-i integreze pe ceilalți.
Vali Boghean – Pagina de Facebook a artistului
Iulian Fruntașu: Care au fost momentele specifice începuturilor tale?
Vali Boghean: Venind dintr-o familie de muzicieni, am practicat muzica de când țin minte, dar am ajuns la fusion după o anumită perioadă de experiment. Am cochetat cu muzica ușoară, o vreme. Până în 2010 am cântat în diferite stiluri – și fusion, și balcanic și pop, dar am începu să ies în evidență grație faptului că o făceam live, și nu play-back, după cum era la modă atunci. Aceasta cumva m-a ferit de criticile legate de amalgamul de stiluri. Asta a fost prima mea lovitură, deoarece publicul a apreciat emoția, iar eu am înțeles în de direcție să mă mișc.
Iulian Fruntașu: Și care este aceasta? Cum îți definești stilul?
Vali Boghean: Eu nu vreau să-i dau nume stilului. Numele se lipește de tine ștampilă și nu mai poți scăpa mai târziu de această etichetă. Consider absolut fundamental ca muzica să trezească emoții și cred că în funcție de acest deziderat putem vorbi despre autenticitate. Care, la rândul său, nu poate fi mimată. De altfel, mulți muzicieni înțeleg că pe oameni îi interesează tot mai mult multitudinea de stiluri și fuziunea lor, nu mai poți reclama atenția publicului în baza unor merite din trecut sau a purității stilului – trebuie mereu să inovezi pentru a capta atenția unor ascultători tot mai exigenți pe de o parte, dar și marcați de un deficit de atenție din cauza rețelelor sociale.
Însă îmi pare că oamenii au dezvoltat o sensibilitate aparte în ultimul timp și nu mai este suficient să ai o educație muzicală formală și să interpretezi o piesă corect. Asta ar fi de parcă vorbești corect gramatical, dar nu transmiți nimic original prin cele spuse. Contează naturalețea, autenticitatea și emoțiile despre care vorbeam înainte, pentru a se produce conexiunea necesară. Acesta cred că este talentul, dincolo de practicarea ordinară a meseriei.
Iulian Fruntașu: Însă piața nu este suficient de dezvoltată precum în Occident…
Vali Boghean: Da, adevărat, nu există aici cultura impresariatului, agenți care să fi contribuit la dezvoltarea și receptarea unui produs muzical. Deseori trebuie să o fac pe cont propriu și îmi ocupă prea mult timp. Norocul meu a fost să întâlnesc un concetățean de-al nostru, om de afaceri, stabilit în Germania, o persoană absolut admirabilă, care a investit o sumă importantă în formația mea. Altfel n-aș fi reușit să-mi mențin colegii și, de nevoie, am fi ajuns să cântăm pe scene sau în contexte nedorite. Sper să găsesc acel echilibru între artă și independența financiară, însă arta, indiscutabil, are prioritate.
Iulian Fruntașu: Dar cum îți pare publicul?
Vali Boghean: Pe de o parte este tot mai elevat, dar pe anumite paliere – mai leneș din cauza lipsei unei tradiții legate de gândirea critică și efortul individual. Consumatorii noștri nu sunt foarte educați în comparație cu cei europeni, dar vedem o schimbare a mentalității colective, inclusiv la nivelul deprinderilor – oamenii, de exemplu, consumă mai mult vin îmbuteliat și nu din butoaie, lumea călătorește mai mult, vizitează muzee și galerii de artă. E o tendință care sper să ducă la crearea acelei clase de mijloc care reprezintă grupul social curios și dispus să investească în educația proprie, inclusiv muzicală, nu sub aspectul formal, ci al gusturilor mai elevate. Însă pentru formarea acestei tradiții în societate este necesară implicarea mai multor persoane care să aibă capacitatea intelectuală de a ghida sau cel puțin de a explica fenomenele și produsele culturale. Mă refer aici la critici de muzică, teatru, cinema, critici literari care să inițieze dezbateri și să-i implice pe ceilalți în acest proces absolut necesar de reflecție.
* Părerile exprimate în acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția Institutului Cultural Român, ci exclusiv opiniile autorului care semnează materialul.